Suntem atat de grabiti incat uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte. Dorim sa ne traim viata la maxim, dar ne poticnim in griji, frica si maturitate. Vrem sa credem ca, in sufletul nostru suntem copii, dar ne consideram prea "batrani" s-o recunoastem. Nu stim sa ne mai cerem iertare, desi stim ca timpul nu mai sta in loc. Ramanem orgoliosi pana in ultima clipa...si anume atunci cand realizam ca nu mai avem fata de cine sa fim. Ne legam de trecut, ne amintim in prezent si uitam de viitor. Am ajuns sa credem ca totul poate fi cumparat si uneori nu spunem nimic, crezand ca banii vorbesc in locul nostru. Tanjim dupa prietenii de-o vara, dupa persoane noi, interesante pe moment, dar uitam sa-i pretuim pe cei care ne-au fost alaturi de la inceput. E mult mai simplu sa criticam, decat sa ne autocriticam. Cerem sa ni se spuna cum suntem noi defapt si cum ne vad ceilalti, dar nu ne mai aducem aminte, cum ne vedem noi pe noi. Iubim si acceptam sa fim iubiti, dar nu mai luptam pentru iubire. Avem de gand sa facem un milion de lucruri, dar ne e teama de a nu pica in penibil. Suntem mai preocupati in a gasi metode de razbunare sau de a face pe cineva sa sufere, pentru ca ne-a facut rau, decat sa rememoram clipele frumoase. Ne agatam de "fantome", fara a ne da seama ca la un moment dat, vine timpul sa trecem peste...Mintim pe cei din jur, fara a constientiza ca in realitate ne mintim pe noi. Adoram jocul, dar nu avem curajul sa riscam. Irosim timp, gandindu-ne "Cum ar fi daca...Ce-ar fi daca..Poate...", pentru ca nu indraznim in a pune in aplicare acele intrebari. Ne izolam in subtilitati, sperand ca omul potrivit va prinde ideea, cand pur si simplu am putea sa-i spunem direct ceea ce vrem de la el. Luptam pentru himere, dar ne dam batuti cand vine vorba de teluri precise. Ne consideram atat de "open-minded", dar ne lovim de propriile prejudecati.
Ce-ar fi daca am uita de toate pentru o zi, ne-am da jos mastile si am fi, pur si simplu....noi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu