Sa fie amintirile tot ce avem?

Pe parcursul unei secunde, ore, unui minut, unei zile, luni, unor ani, unei vieti, trecem prin diferite situatii si acumulam experiente, sentimente, prietenii, cadouri, poze, dar cel mai important, pe tot parcursul acestor perioade, colectam, voit sau nu, amintiri.

Ele ne transforma, ne ajuta, ne deprima, ne fac mai puternici sau ne dovedesc cat suntem de slabi.
Datorita lor zambim, plangem, spargem,injuram, lovim, radem, umplem spatiile goale dintr-o conversatie, legam noi prietenii, refacem o prietenie uitata sau rupem una de ani de zile.
Amintirile sunt filmul nostru, pe care, din pacate, nu-l vom putea vedea niciodata live si niciodata cap-coada. Ele supravietuiesc in functie de abilitatea noastra de a le tine minte sau in functie de dorinta noastra de a ni le aminti sau nu.
Insa ceea ce ma framanta este: cati dintre noi au capacitatea de a-si pastra doar amintirile frumoase, fara a le mai "sterge de praf" pe cele dureroase/urate/deprimante?
Multi avem tendinta de a pune raul in fata, de a spune ceea ce ne-a enervat sau ce nu ne-a placut si abia dupa ce-am denigrat persoana/locul/cadoul in fata ascultatorilor, care inevitabil si-au format o parere, ne gandim si noi sau ne amintim niste intamplari comice si foarte dragute, insa .. prea tarziu.