Plouase. Asfaltul era inca ud iar pamantul mocirlos. In acel moment nu mi-a pasat. Am calcat pe langa balti avand grija sa nu ma ud. Orasul era aproape pustiu, magazinele inchise si parcurile goale. Am rasuflat usurata. Aveam nevoie de liniste si singuratate. Mergeam fara tinta inconjurand centrul orasului. Am facut asta de cateva ori pana cand m-am convins ca nu mai sunt altii ca si mine care sa se plimbe duminica dupa ploaie. Am intalnit numai trei persoane de care imi amintesc. Un barbat cu o umbrela mare si neagra imbracat intr-un pardesiu lung, si un cuplu care se grabea catre o destiatie necunoscuta. Nici unul din ei nu mi-a aruncat nici macar o privire. Probabil credeau ca si eu sunt grabita si am o tinta precisa, sau poate ca pur si simplu nu le-a pasat.
M-am oprit intr-un parc si m-am asezat pe o banca. Am stat asa ceva vreme…nu stiu cat, nu aveam nici ceasul nici telefonul la mine. Le-am lasat pe toate acasa si am plecat doar eu. Ma bucurasem atunci ca plouase. Niciodata nu e nimeni prin oras dupa ploaie. Am ramas cu ochii pironiti in gol.
-Pot sa ma asez aici ? intreba o voce Intorcandu-ma am vazut un baiat de varsta mea ce arata cu mana catre locul de langa mine.
L-am privit ciudat. Toate celelate banci erau libere.
- Nu e singura banca de aici, i-am raspuns si am sperat ca asta o sa il faca sa plece. Nu obisnuiam sa spun astfel de lucruri dar acum chiar nu doream pe nimeni in preajma mea.
- Dar e singura banca uscata! mi-a raspuns si m-a privit intrebator.
- Bine…am spus cu jumatatea de gura, poti sa stai.
A zambit si apoi s-a asezat. Deja imi trecea prin minte posibilitatea sa plec iara. Simpla lui prezenta ma stanjenea si ma deranja.
- De ce te plimbi singura .. ? m-a intrebat privind norii.
- De ce nu ?i-am raspuns cu o intrebare.
- La ce te gandesti ? a continuat.
- La multe lucruri ..
- Si la faptul ca ai gresit, continua el, apoi ma privi in ochi. Pentru o clipa privirea lui mi s-a parut atat de cunoscuta. O persona pe care o stiam , dar al carui nume nu mi-l aminteam.
- Da .. oricum .. nu conteaza.
- Te inseli , imi raspunse. Conteaza, daca nu ar conta, nu ai sta aici si nu te-ai gandi la asta.
I-am zambit si am oftat.
- Acum la ce te gandesti? Ma intreba.
- Am crezut ca stii, de vreme ce tocmai tu mi-ai spus la ce ma gandesc.L-am privit intrebatoare si sarcastic.
- Nu stiu chiar totul.
- Nu ma asteptam sa stii.
- Atunci de ce mi-ai mai spus asta ?m-a intrebat mirata.
- Nu stiu.
A ras.
- Ba da stii, ai vrut sa te razbuni pe mine, din cauza a ceea ce am zis…pentru ca era adevarat.
- Vezi iar faci pe atotstiutorul
- Nu te gandeai la nimic, mi-a spus sustinandu-mi privirea dur, te gandeai mai degraba la intuneric, gol, singuratate.Asa vezi tu nimicul.
Cuvintele lui m-au speriat, dar apoi m-am linistit, poate ca multi vad nimicul asa.
-Si nu sunt atotstiutor decat intr-o privinta…si anume a ta.
- Si de ce m-ai ales tocmai pe mine ?
- Pentru ca esti interesanta si complicata, prostuta si faci mereu greseli… e amuzant sa te urmaresc si sa te studiez.
- Deci asa, am devenit…cobaiul tau ?
A ras cu pofta, ca de o gluma buna.
- Esti tot atat cobaiul meu cat am fost eu, atunci cand tu m-ai studiat pe mine.
- Eu nu te-am studiat, i-am raspuns si am privit norii. Unul dintre ei era galben, norul meu galben, am gandit, dar apoi am alungat acel gand de teama ca el l-ar putea auzi. M-am gandit sa plec, dar parca ma atragea provocarea pe are o reprezenta baiatul asta.
Rase iar, ii placea sa rada si sa zambeasca mult, si cand privea norii si cladirile si chiar copacii o anumita stralucire ii inflorea pe fata.
- Ba da m-ai studiat. Numai ca inca nu-ti amintesti. Apropo si eu pot sa-l vad sa stii.
- Ce poti sa vezi ?
- Norul mi-a zis sec, de data asta nu a mai zambit.
- Hmmm, numai eu il pot vedea, pe toti cei pe care i-am intrebat daca il vad m-au considerat nebuna.
- Ei bine…eu pot sa-l vad, nu te simti mai bine stiind ca chiar exista cineva care il vede, fara sa fie nevoie sa ii spui tu ca exista ?
- Nu.
Iar a ras.
- Tu iubesti viata, i-am zis.
- Da ai dreptate, cum ti-ai dat seama?
- Dupa ras…dar cred ca stiai asta deja. Razi mult prea mult.
- Mai bine sa rad, decat sa plang pentru greselile mele…asa cum faci tu.
- Ce stii tu ?
- Totul despre tine ! Ai gresit, si ce ? …treci peste asta…nu e atat de greu.
- Am sa trec…candva…mai tarziu, acum nu pot.
- Poti… dar nu vrei ,te macina contiinta, te tot gandesti cum ar fi fost daca s-ar fi intamplat altfel. Ei bine…nu s-a intamplat altfel. Resemneaza-te.
- Cum sa trec peste ceea ce am facut ?
- Nu stiu…mi-a spus si atunci a fost singura data cand l-am vazut atat de trist. Esti nefericita ?
- Nu ai raspunsul si la intrebarea asta ? m-am uitat la el, speram sa-mi raspunda, in schimb el m-a privit ciudat si a tacut timp de cateva secunde adunandu-si gandurile. Vazand-ul astfel cu capul in pamant privind pietrele si gandindu-se mi-am dat seama ca imi amintea de cineva…ca semana izbitor de mult cu o persoana pe care o cunosc. Doar ca nu-mi aminteam cine.
- Nici macar tu insati nu ti-ai raspuns la intrebarea asta, doar atunci cand vei stii tu, voi stii si eu, te-am intrebat tocmai de aceea. Deci esti nefericita ?
- Nu…de ce as fi…am tot ce-mi trebuie.
- Dar nu lucrurile de care ai avea cu adevarat nevoie…nu ?
- Intocmai , dar poate ca am prea multe pretentii.
- De la viata, de la tine, de la cei din jur. Si totusi nu te conformezi lor…Vrei sa fii mai buna, dar in sinea ta speri ca nu vei fi, sau spui ca vrei multe, cand de fapt nu vrei decat foarte putine, uneori nici macar tu nu stii ce faci si ce vrei.
- Da stiu…mi s-a mai spus…de prea multe ori…din pacate uit mereu, niciodata nu pot sa retin si sa fac exact cum as vrea, cum ar trebui… mereu o dau in bara si totusi nu ma invat minte.
Iar a ras. De data asta a fost mai mult un ras fortat si un zambet la fel, incepea si el sa devina trist.
- Cred ca te molipsesc..i-am zis
- Desigur spuse el chiar indignat, ar fi culmea sa nu o faci.
- Atunci ar trebui sa plec inainte sa ma simt vinovata. Esti mult prea plin de viata, ca sa fii trist si in plus nu ai motive.
- Ba da am motive suficiente, ce stii tu despre mine ?
- Totul ? am intrebat ..
M-a privit si a zambit
- Nu…de fapt nu stii nimic, si e mai bine asa. De ce am devenit eu subiectul de discutie ? m-a intrebat.
Am dat din umeri ce puteam sa-i raspund ?
- Uite , cel mai bine pentru tine ar fi sa treci peste tot, si sa incepi totul de la inceput.
- Adica ? am intrebat
- Stii ce vreau sa spun…lasa dracului totul in urma, ca si asa nu mai poti sa schimbi nimic.
- Dar pot sa indrept lucrurile...
- Nu, nu poti, te-ai gandit ca ai putea sa le incurci si mai rau ? Nu te mai gandi la ce ai facut, e facut, ai gresit, bine..sa stii data viitoare sa nu mai gresesti, asa ca nu mai sta si plange dupa oalele sparte…
- Si ce ai vrea sa fac ?
- Cumpara alte oale.
Am ras. Pur si simplu m-a pufnit rasul, si el a ras cu mine. Radeam amandoi de durerea noastra si de greselile pe care le-am facut din nestiinta si prostie si graba.
- Da , ar trebui sa cumpar altele , dar daca se vor sparge si ele ?
- Pai, dupa experienta asta ar trebui sa inveti sa ai grija de ele, si mai ales de tine.
Am tacut…nu mai aveam ce zice. Si asa am stat un timp in tacere. M-am ridicat apoi.
- Am sa tin minte ce mi-ai zis, i-am spus si am zambit.
A ras.
- S-ar putea sa nu tii minte…te cunosc , ai sa uiti tot pana data viitoare..dar cine stie poate ca mai e speranta si pentru tine.
Am ras amandoi iar parcul inca era gol, noi stateam in picioare unul in fata celuilalt si atunci mi-am amintit de unde il cunosteam. Am privit uimita in ochii lui, adancurile lor imi erau atat de cunoscute , cum de nu-mi dadusem seama mai devreme ..
M-am oprit intr-un parc si m-am asezat pe o banca. Am stat asa ceva vreme…nu stiu cat, nu aveam nici ceasul nici telefonul la mine. Le-am lasat pe toate acasa si am plecat doar eu. Ma bucurasem atunci ca plouase. Niciodata nu e nimeni prin oras dupa ploaie. Am ramas cu ochii pironiti in gol.
-Pot sa ma asez aici ? intreba o voce Intorcandu-ma am vazut un baiat de varsta mea ce arata cu mana catre locul de langa mine.
L-am privit ciudat. Toate celelate banci erau libere.
- Nu e singura banca de aici, i-am raspuns si am sperat ca asta o sa il faca sa plece. Nu obisnuiam sa spun astfel de lucruri dar acum chiar nu doream pe nimeni in preajma mea.
- Dar e singura banca uscata! mi-a raspuns si m-a privit intrebator.
- Bine…am spus cu jumatatea de gura, poti sa stai.
A zambit si apoi s-a asezat. Deja imi trecea prin minte posibilitatea sa plec iara. Simpla lui prezenta ma stanjenea si ma deranja.
- De ce te plimbi singura .. ? m-a intrebat privind norii.
- De ce nu ?i-am raspuns cu o intrebare.
- La ce te gandesti ? a continuat.
- La multe lucruri ..
- Si la faptul ca ai gresit, continua el, apoi ma privi in ochi. Pentru o clipa privirea lui mi s-a parut atat de cunoscuta. O persona pe care o stiam , dar al carui nume nu mi-l aminteam.
- Da .. oricum .. nu conteaza.
- Te inseli , imi raspunse. Conteaza, daca nu ar conta, nu ai sta aici si nu te-ai gandi la asta.
I-am zambit si am oftat.
- Acum la ce te gandesti? Ma intreba.
- Am crezut ca stii, de vreme ce tocmai tu mi-ai spus la ce ma gandesc.L-am privit intrebatoare si sarcastic.
- Nu stiu chiar totul.
- Nu ma asteptam sa stii.
- Atunci de ce mi-ai mai spus asta ?m-a intrebat mirata.
- Nu stiu.
A ras.
- Ba da stii, ai vrut sa te razbuni pe mine, din cauza a ceea ce am zis…pentru ca era adevarat.
- Vezi iar faci pe atotstiutorul
- Nu te gandeai la nimic, mi-a spus sustinandu-mi privirea dur, te gandeai mai degraba la intuneric, gol, singuratate.Asa vezi tu nimicul.
Cuvintele lui m-au speriat, dar apoi m-am linistit, poate ca multi vad nimicul asa.
-Si nu sunt atotstiutor decat intr-o privinta…si anume a ta.
- Si de ce m-ai ales tocmai pe mine ?
- Pentru ca esti interesanta si complicata, prostuta si faci mereu greseli… e amuzant sa te urmaresc si sa te studiez.
- Deci asa, am devenit…cobaiul tau ?
A ras cu pofta, ca de o gluma buna.
- Esti tot atat cobaiul meu cat am fost eu, atunci cand tu m-ai studiat pe mine.
- Eu nu te-am studiat, i-am raspuns si am privit norii. Unul dintre ei era galben, norul meu galben, am gandit, dar apoi am alungat acel gand de teama ca el l-ar putea auzi. M-am gandit sa plec, dar parca ma atragea provocarea pe are o reprezenta baiatul asta.
Rase iar, ii placea sa rada si sa zambeasca mult, si cand privea norii si cladirile si chiar copacii o anumita stralucire ii inflorea pe fata.
- Ba da m-ai studiat. Numai ca inca nu-ti amintesti. Apropo si eu pot sa-l vad sa stii.
- Ce poti sa vezi ?
- Norul mi-a zis sec, de data asta nu a mai zambit.
- Hmmm, numai eu il pot vedea, pe toti cei pe care i-am intrebat daca il vad m-au considerat nebuna.
- Ei bine…eu pot sa-l vad, nu te simti mai bine stiind ca chiar exista cineva care il vede, fara sa fie nevoie sa ii spui tu ca exista ?
- Nu.
Iar a ras.
- Tu iubesti viata, i-am zis.
- Da ai dreptate, cum ti-ai dat seama?
- Dupa ras…dar cred ca stiai asta deja. Razi mult prea mult.
- Mai bine sa rad, decat sa plang pentru greselile mele…asa cum faci tu.
- Ce stii tu ?
- Totul despre tine ! Ai gresit, si ce ? …treci peste asta…nu e atat de greu.
- Am sa trec…candva…mai tarziu, acum nu pot.
- Poti… dar nu vrei ,te macina contiinta, te tot gandesti cum ar fi fost daca s-ar fi intamplat altfel. Ei bine…nu s-a intamplat altfel. Resemneaza-te.
- Cum sa trec peste ceea ce am facut ?
- Nu stiu…mi-a spus si atunci a fost singura data cand l-am vazut atat de trist. Esti nefericita ?
- Nu ai raspunsul si la intrebarea asta ? m-am uitat la el, speram sa-mi raspunda, in schimb el m-a privit ciudat si a tacut timp de cateva secunde adunandu-si gandurile. Vazand-ul astfel cu capul in pamant privind pietrele si gandindu-se mi-am dat seama ca imi amintea de cineva…ca semana izbitor de mult cu o persoana pe care o cunosc. Doar ca nu-mi aminteam cine.
- Nici macar tu insati nu ti-ai raspuns la intrebarea asta, doar atunci cand vei stii tu, voi stii si eu, te-am intrebat tocmai de aceea. Deci esti nefericita ?
- Nu…de ce as fi…am tot ce-mi trebuie.
- Dar nu lucrurile de care ai avea cu adevarat nevoie…nu ?
- Intocmai , dar poate ca am prea multe pretentii.
- De la viata, de la tine, de la cei din jur. Si totusi nu te conformezi lor…Vrei sa fii mai buna, dar in sinea ta speri ca nu vei fi, sau spui ca vrei multe, cand de fapt nu vrei decat foarte putine, uneori nici macar tu nu stii ce faci si ce vrei.
- Da stiu…mi s-a mai spus…de prea multe ori…din pacate uit mereu, niciodata nu pot sa retin si sa fac exact cum as vrea, cum ar trebui… mereu o dau in bara si totusi nu ma invat minte.
Iar a ras. De data asta a fost mai mult un ras fortat si un zambet la fel, incepea si el sa devina trist.
- Cred ca te molipsesc..i-am zis
- Desigur spuse el chiar indignat, ar fi culmea sa nu o faci.
- Atunci ar trebui sa plec inainte sa ma simt vinovata. Esti mult prea plin de viata, ca sa fii trist si in plus nu ai motive.
- Ba da am motive suficiente, ce stii tu despre mine ?
- Totul ? am intrebat ..
M-a privit si a zambit
- Nu…de fapt nu stii nimic, si e mai bine asa. De ce am devenit eu subiectul de discutie ? m-a intrebat.
Am dat din umeri ce puteam sa-i raspund ?
- Uite , cel mai bine pentru tine ar fi sa treci peste tot, si sa incepi totul de la inceput.
- Adica ? am intrebat
- Stii ce vreau sa spun…lasa dracului totul in urma, ca si asa nu mai poti sa schimbi nimic.
- Dar pot sa indrept lucrurile...
- Nu, nu poti, te-ai gandit ca ai putea sa le incurci si mai rau ? Nu te mai gandi la ce ai facut, e facut, ai gresit, bine..sa stii data viitoare sa nu mai gresesti, asa ca nu mai sta si plange dupa oalele sparte…
- Si ce ai vrea sa fac ?
- Cumpara alte oale.
Am ras. Pur si simplu m-a pufnit rasul, si el a ras cu mine. Radeam amandoi de durerea noastra si de greselile pe care le-am facut din nestiinta si prostie si graba.
- Da , ar trebui sa cumpar altele , dar daca se vor sparge si ele ?
- Pai, dupa experienta asta ar trebui sa inveti sa ai grija de ele, si mai ales de tine.
Am tacut…nu mai aveam ce zice. Si asa am stat un timp in tacere. M-am ridicat apoi.
- Am sa tin minte ce mi-ai zis, i-am spus si am zambit.
A ras.
- S-ar putea sa nu tii minte…te cunosc , ai sa uiti tot pana data viitoare..dar cine stie poate ca mai e speranta si pentru tine.
Am ras amandoi iar parcul inca era gol, noi stateam in picioare unul in fata celuilalt si atunci mi-am amintit de unde il cunosteam. Am privit uimita in ochii lui, adancurile lor imi erau atat de cunoscute , cum de nu-mi dadusem seama mai devreme ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu